SUA impun noi sancțiuni. 12 membri ai Dumei și membrii familiei purtătorului de cuvânt al Kremlinului, printre cei vizați

SUA impun noi sancțiuni. 12 membri ai Dumei și membrii familiei purtătorului de cuvânt al Kremlinului, printre cei vizați
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 12/03/2022, 03:58

Statele Unite au impus vineri sancțiuni asupra mai multor oligarhi, lideri și elite din Rusia, vizându-i, printre alții, pe câțiva membri ai Camerei inferioare a Parlamentului rus și pe miliardarul Viktor Vekselberg.

Printre cei afectați vineri de sancțiunile SUA se numără 10 persoane din Consiliul de Administrație al VTB Bank, 12 membri ai Dumei și membrii familiei purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat Departamentul american al Trezoreriei, într-un comunicat de presă citat de Reuters.

Trezoreria americană i-a acuzat pe cei vizați că au sprijinit invadarea Ucrainei de către președintele rus Vladimir Putin.

„Trezoreria continuă să-i tragă la răspundere pe oficialii ruși pentru că au permis războiul nejustificat și neprovocat al lui Putin”, a declarat secretarul instituției, Janet Yellen, în comunicat.

Washingtonul a anunţat, tot vineri, că va adopta sancţiuni economice împotriva a două persoane fizice şi a trei entităţi din Rusia acuzate că sprijină programul Coreei de Nord ce vizează dezvoltarea de rachete, informează AFP.

„Acţiunea de astăzi vizează un grup de persoane fizice şi companii străine care asistă un agent de achiziţii în Rusia, legat de industria de apărare a Coreei de Nord”, a declarat într-un comunicat Departamentul Trezoreriei, care afirmă că „o mare parte din această activitate încalcă de asemenea interdicţiile ONU ce vizează Coreea de Nord”.

Sancțiunile de vineri sunt cele mai recente dintr-o serie anunțată de Statele Unite, inclusiv împotriva lui Putin și a Băncii Centrale a Rusiei, după ce forțele ruse au invadat Ucraina în cel mai mare atac asupra unui stat european după cel de-al Doilea Război Mondial. Putin a numit acțiunea militară din Ucraina o „operațiune militară specială”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...